BIBLIA                                                                                HEBRAICA  

                           

                                                                              

- consideraţii  critice –

       Iniţierea unui demers menit să contureze  portretul divinităţii biblice exclusiv prin reflexie scripturistică directă, eliminând cartesian  aluviunile penetrate  în spiritual pe filieră tradiţionalismului şi sedimentate în mentalul colectiv, refuzând imaginea ei publică actuală, creată politic, impusă şi susţinută propagandistic si abia ulterior utilată cu argumente justificative livreşti, conduce la rezultate surprinzătoare, iar consacrata superioritate a monoteismului iudaic comparativ cu panteonul antic elen sau cu religiile orientale devine lipsită de evidenţă.

       Mult blamatele antropomorfisme ale mitologiei greceşti abundă şi în Biblia Hebraica: Dumnezeu este zugravit sub chipul unei zeităţi naţionale omnipotente, monarh absolut experimentând diverse imperfecţiuni umane. Dacă personajele olimpiene, monumente de imoralitate, sunt cele care sacralizează  viclenia şi adulterul, vanitatea si trufia, Dumnezeul evreilor se proclama la rându-i gelos care pedepseşte nu doar făptaşul, ci şi pe descendenţii acestuia până la cea de a patra (Ex.20,5), sau chiar cea de a unsprezecea  generaţie in cazul bastarzilor ( Deut.23,2). Dacă Zeus   expedia de la înălţimea tronului său olimpian, pentru a- şi arăta măreţia, fulgere şi trăsnete asupra întregii umanităţi, Adonai se exteriorizează ca naţionalist partinic (“Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!" Ex.3,6 ); militarist şovin ( "Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri” Ps.44,5), El se implică  decisiv în disputele protejaţilor săi cu vecinii asigurându- le victoria ( Deut.28,7); arogant şi dispreţuitor (“Tu, Doamne, râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile” Ps. 59,8), are accese de  irascibilitate şi violenţă devenind înspăimântător (“în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa” Ps.2,5), chiar sadic (“Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească” Deut.28,63 ); prin decizia de suprimare a disidenţei la muntele Sinai, legitimează în egală măsură viitoarele convertiri forţate şi persecutarea minorităţilor religioase, instituindu- se in teoretician al intoleranţei şi a discriminării, fondator al Inchiziţiei şi precursor al holocaustului (“fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa… şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor” Ex.32,27-28); condamnându- l la moarte prin lapidare  pe rătăcitul  surprins de coreligionari nesocotind preverile legii referitoare la serbarea Sabatului (Num.15,32-34) şi adunând vreascuri in deşertul Sinai, lansează o invitaţie limpede la militarizare ekklesiastică.

        Arhicunoscuţii titani mitici Atlas şi Prometeu, au la rândul lor corespondenţi biblici, si anume uriaşii (“Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea … aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume” Gen.6,4), iar personajul israelit Samson, erou al incaierarilor cu vecinii filisteni intr- o epoca in care animozitatile luasera proportii dramatice iar ostilitatea se extindea, naucitor, chiar si asupra vietatilor din ograda (“Emegar…a ucis din filisteni şase sute de oameni, afară de vite” Jud.16,31 ), gratie formidabilei sale coafuri energizante, se poate destinde confortabil in legendele Olimpului.

      Tanakh dezaprobă homosexualitatea ( Gen.19,24),  însă nu susţine monogamia- o invenţie rabinică ulterioară-, ci binecuvântează explicit poligamia şi practicanţii ei ( David, Solomon , etc.), interzicând prin Decalog doar relaţiile din afara triadei soţ- soţii- concubine  ( traducerea corecta a textului originar din Ex.20,14 este “Să nu ai relaţii ilegitime”); iudaismul biblic autentic, neafectat de ingerinţe rabinice, îşi probează astfel nedorita  consangvinitate cu islamismul. De altfel, contrar părerii cvasi – unanime, etica mozaică este permisivă şi relativ la minciună, impiedicând doar rostirea neadevarurilor în circumstante juridice ( Ex.20, 16).